Tradiții pascale la români
Studenții de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”, specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative, alături de profesorii îndrumători au participat astăzi (19 aprilie 2024) la un atelier de încondeiat ouă. Au fost inițiați în taina „scrierii” ouălor de către meșterul popular Fevronia Ciortan.
Activitatea a fost inclusă în cadrul proiectului „Tradiții pascale la români. Încondeierea ouălor”, derulat de Muzeul de Artă Populară Constanța, în perioada 18-26 aprilie.
Cea de-a doua ediție a proiectului cultural „Tradiții pascale la români. Încondeierea ouălor” continuă săptămâna aceasta cu noi demonstrații de lucru.
Astăzi, 7 aprilie 2025, „discipolii” meșterului popular Fevronia Ciortan au fost studenții de anul al III-lea ai Facultății de Arte, specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative din cadrul Universității „Ovidius” Constanța.
Aceștia și-au arătat îndemânarea în mânuirea „chișiței”, instrumentul tradițional cu ajutorul căruia ouăle „se scriu” cu ceară de albine, motivele rezultate fiind pline de înțelesuri.




